Americanul expatriat Joe Dassin a fost unul dintre cei mai populari cantareti francezi ai anilor ‘60-’70, fiind recunoscut pentru adaptarile sale stilizate ale genurilor folk si country, specifice locului sau natal.
Pe masura dezvoltarii sale ca artist, Dassin revine la stilul clasic `chansons`, trecandu-si numele pe lista clasicilor prin hitul anului 1975, `L'Eté Indien`. Moartea sa prematura in 1980 datorata unui atac de cord a rapit Frantei unul dintre cei mai prolifici artisti moderni pop pe care aceasta tara i-a avut.
Joseph Ira Dassin s-a nascut pe data de 7 noiembrie 1938 in orasul New York. Tatal sau, Joe Dassin dorea sa devina regizor, in timp ce mama sa, Beatrice Launer, de origine maghiara, era violonista. In 1940, familia se muta in Los Angeles, unde tatal artistului cunoaste esecul in cariera pe care si-o dorea in industria cinematografica. Familia Dassin se stabileste in cele din urma la Paris in anul 1950.
Parintii lui Joe divorteaza in 1956; afectat, el se va intoarce in Statele Unite, inscriindu-se la Universitatea din Michigan, unde studiaza medicina si antropologia. In timpul liber, va lucra ca Dj la un radio. Incepe sa cante melodii folk ale lui Georges Brassens in colaborare cu un alt student vorbitor de limba franceza. Dupa intoarcerea sa in Franta, Joe Dassin va ocupa posturi de jos in industria cinematografica, la radio, si va scrie pentru revista Playboy si The New Yorker. La sfarsitul anului 1964, la insistentele viitoarei sale sotii Maryese, Dassin inregistreaza un demo pentru CBS France, casa de discuri care-l va lansa in industria muzicala.
Cariera lui Dassin va cunoaste insa o explozie atunci cand solistul va fi ales sa fie gazda festivalului de muzica MIDEM de la Cannes din 1967. Curand dupa aceasta, Dassin va colabora Jean-Michel Rivat si Frank Thomas in vederea realizarii unei balade „Les Dalton`. Vocea sa profunda, grava va atrage multe laude, in mod deosebit din partea publicului feminin.
A suferit un atac de cord minor in 1969, lucru ce nu l-a impiedicat sa apara triumfal la Olympia in Paris, mai tarziu in acelasi an. Lanseaza `Les Champs-Elysées` ce l-a facut cunoscut in intreaga Europa.
Dupa aceste succese, Dassin va trece printr-o perioada de depresie, cauzata de moartea fiului sau nascut prematur. Se va relansa un an mai tarziu prin single-urile `Si Tu T'appelles Melancolie` and `Vade Retro,` pentru ca in 1975 sa realizeze cel mai mare hit al carierei sale, clasicul cantec pop `L'Été Indien` (`Indian Summer`), care a fost adaptat de catre Delanoé si Lemesle dupa un cantec italian (`Africa,` Albatros).
Dassin va divorta in 1977, recasatorindu-se un an mai tarziu. Primul sau copil sa va naste la sfarsitul anului 1978. In acest timp, genul disco incepe sa puna stapanire pe scena muzicala franceza, lansand o noua generatie de cantareti. Dassin va realiza insa in continuare incasari mari din turneele sale. Nici cea de a doua casatorie nu va fi un succes, ea luand sfarsit in mod oficial in 1980. Va fi anul in care Joe Dassin va suferi un alt atac de cord, de data aceasta fatal, in ziua de 20 august, la un restaurant din Papeete, Tahiti. Starul pop nu avea mai mult de 42 de ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu