sâmbătă, 4 august 2012

Fermecatorul James Blunt e noul REGE al Topului Romantic. Simona (1973) e hitul cel mai ascultat in saptamana curenta



James Blunt se trage dintr-o familie de militari cu o istorie lunga, ce incepe, credibil sau nu, in anul 995 dupa Christos. Muzica era un subiect tabu si singurele melodii ce se auzeau in casa in care a crescut erau "La multi ani!" si un colind cantat in noaptea de Craciun. Parerea tatalui ca muzica, chiar si cea clasica, este un zgomot inutil interzicea orice manifestare muzicala in casa Blunt.

Ca orice adolescent James a trait facandu-si vise despre cat de interesanta va fi viata lui si nu credea ca va deveni oaia negra a familiei, care va intrerupe traditia militara. De asemenea nu credea ca va ajunge pana la urma in armata si mai ales nu intr-un mod atat de bizar.
Intr-o zi dormea in spatele unui amfiteatru, in timpul unui curs de sociologie, dupa o betie zdravana, iar cand s-a trezit era in Kosovo cu o arma si o chitara legate de un tanc, intrebandu-se pe cine oare ar putea sa mituiasca ca sa poata pleca de acolo. Pentru a rupe monotonia, James obisnuia uneori sa se plimbe prin satele sarbesti purtand o sapca specifica Germaniei de Est si cantand " tot ceea ce cerem este sa dati pacii o sansa". "Ceea ce faceam noi acolo era sa mentinem pacea", a explicat artistul dand din umeri.

Va intrebati, probabil, ce a insemnat muzica pentru James Blunt? Pai, daca ati fi fost trimis la un internat de la varsta de 7 ani, ati fi studiat Ingineria din greseala ("Credeam ca voi pilota avioane, nu ca le voi dezmembra - brosura cu oferte era foarte inselatoare."), v-ati fi inrolat in armata din oficiu, ati fi pazit-o pe Regina Angliei, ati fi participat la funeraliile Reginei Mama, v-ati fi plimbat ca un titirez prin Londra pentru a insoti turistii japonezi, ce ati fi putut sa va doriti mai mult decat sa va drogati, sa faceti sex, sa aruncati arma, sa va luati chitara si sa scoateti un album in America cu Linda Perry?

In septembrie 2003 James Blunt pleaca la Los Angeles sa inregistreze cu Tom Rothrock. Serile si le petrecea prin baruri, aducand cu el accentul britanic, primit la nastere (mult prea pretentios pentru unii din Marea Britanie dar foarte interesant pentru cei din LA) si o poveste de viata ce contine episoade cu gloante. In aceasta privinta experienta lui seamana cu cea a lui 50 Cent, singura deosebire fiind ca britanicul a reusit sa evite gloantele.

Povestea cantecului "Goodbye My Lover" este ceva mai speciala. A fost inregistrat in baia proprietarei casei in care locuia, o persoana ce vizita destul de des clinicile pentru boli mintale, dar agreabila, ce isi tinea pianul in baie.

Locurile frecventate de-a lungul vietii sunt foarte diferite. Incepand cu nasterea, lista cuprinde spitalul Tidworth, Scoala Harrow, Facultatea de Inginerie a Aeronavelor, Academia Militara Regala Sandhurst, Kosovo, Palatul Buckingam si se incheie cu un studio de inregistrari din Los Angeles. James Blunt, pe numele lui adevarat James Hillier Blount, este nascut la 22 februarie 1974.

Momentul intrarii pe piata muzicala coincide cu momentul in care a reusit sa capteze atentia producatoarei si compozitoarei Linda Perry (ex Four Non Blondes), care i-a oferit un contract cu casa ei de discuri "Custard".

Primul album al artistului, "Back to Bedlam" a fost produs in mare parte de Tom Rothrock. LP-ul a fost scos pe piata in 2005, dupa ce single-ul de debut "You're beautiful" petrecuse deja 5 saptamani pe locul intai in topurile din Marea Britanie.

Pe langa voce si chitara, Blunt mai canta la o varietate de instrumente, cum ar fi pianul, orga, marimba (instrument de percutie) si melotron.

De la debut artistul britanic a primit doua trofee in cadrul Premiilor Industriei Muzicale Britanice, unul pentru cel mai bun artist britanic iar celalalt pentru cel mai bun material pop.

Intr-un interviu acordat site-ului BBC, artistul spune ca renuntarea definitiva la muzica ar fi cel mai greu lucru pe care ar trebui sa-l faca in viata. James mai spune ca nu ar vrea ca la 60 de ani sa priveasca inapoi cu regret si sa spuna: "Ar fi trebuit sa ma dedic muzicii".

Referitor la experienta din Kosovo, James Blunt e de parere ca intr-o astfel de situatie, muzica nu te poate ajuta prea mult. „Mai folositoare este insa o arma” – zambeste sarcastic James Blunt.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu